Zeno Șuștac: Medierea în linșaj mediatic
Asist cu preocupare de câteva zile la o acțiune mediatică concertată de atragere a oprobriului public față de mediere, la o încercare de ducere în ridicol a acestei instituții solide cu nenumărate beneficii sociale.
Asocierea terminologică între mediere și infracțiunea de viol, faptă condamnată de întreaga societate românească, încearcă să disperseze o lumină nefavorabilă asupra instituției medierii cu tot dinadinsul. Existența medierii deranjează anumite medii iar acestea înțeleg să ia atitudine astfel, inventând și denaturând un adevar simplu: medierea este în slujba cetățeanului și nu împotriva lui, este o alegere și nicidecum o obligație.
Doresc să îmi cer scuze în aceste rânduri față de Statul român și de cetățenii săi pentru ca am încercat și voi încerca în continuare să:
- Economisim de la bugetul de stat zeci de milioane de euro necesari susținerii funcționării sistemului de justiție prin folosirea medierii pe scară largă
- Oferim alternativa rezolvării problemelor cetățenilor României prin procedura medierii cu o investiție de aproximativ 5% din costurile susținerii unui proces în instanță, conform celor mai recente studii europene
- Aderăm la o cultură mondială și europeană a dialogului constructiv, în acord cu recomandările și directivele europene adoptate la Bruxelles
- Oferim posibilitatea persoanelor aflate în conflict să nu își mai petreacă ani prețioși din viața prin instanțele și așa sufocate de numărul ridicat de procese
- Menajăm consumul interior al celor care au șansa de a rezolva prin mediere în doar câteva ore problemele cu care acestea se confruntă
- Asigurăm un cadru confidențial, lipsit de expunerea specifică publicității unui cadru procesual în care cele mai intime situații cu care se confruntă părțile să ajungă la cunoștința oricui
- Dăm o valoare deosebită voinței părților și le permitem să ia propriile decizii, privându-le de șansa de a le decide alții destinele
- Susținem dreptul cetățenilor români de a-și construi termenii unei înțelegeri intervenită la inițiativa lor, neobligați de nimeni
- Credem în valori și principii care au omul în prim plan și nu reclamantul/parâtul din dosarul instanței
Asist cu mirare la folosirea în presă a unor informații nereale despre mediere prezentate ca adevăr absolut. Informații furnizate fără consultarea legislației în vigoare, în căutarea și generarea senzaționalului! Nu cred și nu voi crede niciodată în obligarea victimei să inițieze un dialog cu agresorul decât dacă ea își dorește acest lucru, fără a exista nicio obligație a ei în acest sens! Am trimis presei mai multe informări în acest sens, nu au fost publicate, nu generau subiecte fierbinți. Personal, nu cred în impuneri ci doar în alegeri personale!
Cred însă, în continuare în valorile culturii dialogului constructiv, în asumarea neinfluențată a modului în care înțelegem să luăm decizii în viața de zi cu zi și în dreptul cetățenilor români de a decide modul în care aleg să își soluționeze conflictele. Îmi cer scuze și pentru asta! Și pentru alte lucruri firești, benefice societății românești, atât prezente cât și viitoare..
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu